În întreaga sa evoluţie istorică, din vechime şi până în epoca regimului comunist, satul Dragoslavele a fost locuit de o ţărănime liberă, nedependentă de clasa boierească, numită în documente, moşneni.
Termenul de moşnean îşi are originea în cuvintele moşie, pământ cu moştenire, ceea ce arată calitatea acestor săteni ca oameni liberi.
Nicolae Iorga considera întemeierea satului românesc printr-un strămoş comun, care devine pentru generaţiile următoare un „erou eponim„: „Satele noastre se numesc după strămoşul care le-a întemeiat şi toţi care locuiesc înlăuntru, sunt rude. Când zicem «satul Negreşti» aceasta însemnează că toţi se coboară din moşul Negrea, iar dacă sînt străini, apoi aceia nu pot să fie decât elemente adoptate prin căsătorie. De aci «tata socru», «mama soacră», fiindcă în adevăr aceştia devin tatăl şi mama celui adoptat prin căsătorie, intrat în comunitatea aceasta a moşiei, care «moşie» înseamnă şi descendenţa de la moş şi înseamnă şi stăpânirea de pământ în devălmăşie la început fiecare lucrând atât cât putea lucra şi culegând atâta cât îi trebuia.”